Lovitura de la Amazon, o veste proastă pentru utilizatorii de Android: cum te-ar putea afecta
Tot mai mulți dezvoltatori importanți și comercianți de servicii și conținut multimedia sunt dezamăgiți de practicile Apple și Google vizavi de comisioane. Nu este prima oară când auzim de această problemă, dar este prima oară când masa utilizatorilor afectați este atât de mare.
În teorie, pentru un timp foarte îndelungat, Amazon avea un statul special pe Android. Nu plătea comisioane pentru produsele digitale pe care le comercializa, indiferent dacă era vorba de cărți, muzică, jocuri sau servicii. De la 1 iunie 2022, s-au schimbat regulile jocului și nu a durat mult până când Amazon a decis, peste noapte, să întrerupă aproape orice colaborare cu Google, gigantul din spatele platformei Android. Ca referință, sumele puse în joc sunt fabuloase, între 15 și 30% din încasări, în funcție de suma totală care îți intră anual în firmă.
Amazon rupe legătura cu Google
Până la 31 mai 2022, Google a oferit Amazon un statut privilegiat. Pentru toate tranzacțiile financiare pe care le efectua prin intermediul platformei Android, compania fondată de Jeff Bezos nu a plătit niciun comision. Aceea era însă o excepție de la regulă și, pe 1 iunie 2022, a expirat. Din exact același motiv, în secunda următoare, Amazon s-a retras din curtea gigantului din Mountain View.
Nu există un comunicat pe marginea subiectului, dar având în vedere că retragerea a picat tot pe 1 iunie, odată cu desființarea excepțiilor, mesajul este clar. Partea bună este că pe iOS (iPhone și iPad), utilizatorii vor putea accesa în continuare ce vinde Amazon, pentru că nu au existat niciodată excepții de la plata comisioanelor.
Dincolo de partea teoretică a problemei, realitatea este următoarea. După 1 iunie, pe Android, nu mai poți să cumperi cărți din aplicația Kindle, chiar dacă vei putea să le citești în continuare pe cele pe care le ai deja. De asemenea, nu mai putea cumpăra muzică din Amazon Music. Dacă nu știai, Amazon deține și Audible, cea mai populară platformă de cărți audio, și nici de aici nu vei mai putea cumpăra cărți. Vei putea cumpăra, în schimb, credite, dar acelea nu mai pot fi folosite pentru cărți audio, deci o soluție evidentă rămâne încă în aer.
Va fi interesant de văzut dacă Amazon dă în judecată Google pentru a reveni la eliminarea comisioanelor sau cu scopul de a câștiga posibilitatea să-și folosească propriul sistem de plăți.